Evaluare clinică psihologică
Evaluarea clinică psihologică este un proces esențial în înțelegerea stării emoționale, cognitive și comportamentale a unei persoane. La cabinetul nostru, această evaluare este realizată într-un cadru profesional, empatic și confidențial, adaptat fiecărei nevoi individuale.
Ce presupune evaluarea clinică?
Evaluarea include:
-
Interviu clinic – o discuție ghidată pentru a înțelege dificultățile, istoricul personal și contextul actual.
-
Teste psihologice standardizate – chestionare și probe validate științific, adaptate vârstei și problemelor identificate.
-
Observația clinică – modul în care clientul răspunde în cadrul interacțiunii psihologice.
Când este recomandată?
Evaluarea psihologică poate fi indicată în situații precum:
- evaluarea tulburărilor de neurodezvoltare a copilului;
- tulburări emoționale (anxietate, depresie, fobii);
- dificultăți de concentrare sau memorie;
- suspiciuni de tulburări de personalitate;
- suspiciuni de tulburări cognitive (demențe mixte, demențe Altzheimer);
- evaluări necesare în contexte medicale sau juridice (ex: aviz psihologic);
- înainte de începerea unei terapii pentru o înțelegere aprofundată.
Ce obții în urma evaluării?
-
Raport psihologic scris, cu interpretarea rezultatelor;
-
Recomandări personalizate pentru terapie, stil de viață sau consulturi suplimentare;
-
Claritate asupra propriilor trăiri și comportamente.
Cum se desfășoară?
Evaluarea se face pe bază de programare și poate necesita una sau mai multe ședințe, în funcție de complexitatea situației. Totul se desfășoară cu respectarea normelor etice și a confidențialității.